Marile cluburi europene așteaptă cu nerăbdare perioada de transferuri care se va deschide în fotbal, odată cu luna ianuarie.
Cum se întâmplă de obicei când vine vorba de astfel de tranzacții, calculele sunt multiple și se fac cu mult timp înainte de a merge la masa negocierilor. Încă de pe acum se anunță deja că vor avea loc câteva lovituri pe piața transferurilor.
Sagna este dorit de Juventus, Joaquin și Mancini sunt aproape de Genoa, Adriano ar putea ajunge pe Vicente Calderon, fiind dorit de Atletico Madrid și Fran Merida este atent supravegheat de FC Sevilla, informează football365.fr.
Altfel, AC Milan a pus ochii pe brazilianul lui Olympique Lyon, Ederson. Conform celor de la Corriere dello Sport, mijlocașul de 23 de ani este pe lista lui Leonardo la Milan însă acesta se află sub contract cu francezii până în 2012. Totuși, brazilianul are în contractul cu lionezii o clauză prin care se precizează că poate pleca la orice club care oferă 30 milioane de euro.
La fel, după Tuttosport, Joaquin, internaționalul spaniol de 28 ani, nu îi lasă insensibili pe cei de la Genoa, care pregătesc o ofertă de transfer. Tot în planurile oficialilor din nobilul oraș italian mai sunt și Ricardo Quaresma (26 ani, Inter Milano), Vicente (28 ani, Valencia) și Amantino Mancini (29 ani, Inter Milano).
În Italia ar putea ajunge în ianuarie Bacary Sagna, care ar schimba Arsenalul lui Wenger, cu Juventus-ul lui Ciro Ferrara, susține Tuttosport. De altfel, „Bătrâna Doamnă” caută intens un fundaș de bandă dreaptă și îi mai vizează pe Rod Fanni (27 ani, Rennes), Andreas Beck (22 ani, Hoffenheim), François Clerc (26 ani, Lyon), Jérôme Boateng (21 ani, Hamburg) sau pe Rafinha (24 ani, Schalke 04).
În schimb, Juve s-ar putea despărți de fundașul stânga Cristian Molinario care este dorit de AS Roma. Acesta nu se poate impune în fața concurenților săi pe post Fabio Grosso sau Paolo De Ceglie.
Adriano, vârful lui Flamengo este în atenția lui Atletico Madrid, anunță El Mundo Deportivo. Discuțiile au început încă de acum, iar tranzacția cu ex-interistul are șanse să se realizeze la iarnă. Tot în Spania se mai vehiculează că Fran Merida (19 ani), mijlocașul furat de Arsenal de la FC Barcelona, este dorit de adversara Unirii Urziceni din grupele Ligii Campionilor, FC Sevilla.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER